miercuri, februarie 4, 2026
AcasăPoliticPrima luare de poziție critică a președintelui Iohannis la adresa UE, nemulțumit...

Prima luare de poziție critică a președintelui Iohannis la adresa UE, nemulțumit de buget

aD01MzAmaGFzaD00YmM3Y2IxN2Q3MGRlNjQ5MjlkMGEyYTlhNmM4YzA1OQ.thumb_993e3.jpg

Președintele Klaus Iohannis este dezamăgit de rezultatul discuțiilor și negocierilor din UE pe tema bugetului.

- Publicitate -

 ”Ieri am avut o rundă în plen în care fiecare şi-a exprimat punctul de vedere. Au urmat discuţii în formate mici, bilaterale, reprezentanţii statelor cu conducerea Consiliului şi Comisiei, aceste discuţii au durat până la ora 6 dimineaţa, când am intrat eu cu echipa mea la negocieri, însă rezultatul este, cel puţin până în momentul acesta, dezamăgitor.

Nu pot să spun că s-au făcut progrese. Poziţiile nu s-au apropiat şi, astăzi, peste câteva minute, intrăm iarăşi într-o şedinţă în plen şi încercăm să vedem dacă putem să obţinem un progres în aceste negocieri. Aici ne aflăm astăzi. Ar fi bine să obţinem un progres, dar majoritatea dintre noi sunt, trebuie să recunosc, destul de sceptici.

Eu am reiterat importanţa coeziunii pentru noi, este vorba despre bani pe care îi investim în fiecare comunitate, sunt bani care ajung practic la fiecare român şi ne ajută să ajungem la un nivel de dezvoltare, la un nivel de trai comparabil cu celelalte state din Uniunea Europeană.

- Publicitate -

Pe de altă parte, am subliniat încă o dată că Politica Agricolă Comună este un pilon de bază, trebuie finanţat şi, pentru România, aceste fonduri sunt foarte importante, cu un accent special pe fondurile destinate dezvoltării rurale, unde au apărut în această propunere de buget reduceri care ni se par prea mari.  Pe de altă parte, am arătat că este nevoie de un buget suficient de mare, în ansamblu, pentru a putea finanţa şi celelalte proiecte ale Uniunii, proiectele de modernizare, cercetare şi aşa mai departe.

Părerile au fost destul de împărţite, trebuie să spun lucrurilor pe nume. Sunt state membre care îşi doresc un buget considerabil mai mic decât cel propus.”, a declarat președintele Klaus Iohannis

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescuhttps://www.observatorulph.ro/
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?