Constantin Țăposu, coordonatorul Asociației „Om pe munte“, cunoscut pentru acțiunile sale de salvare a refugiilor și cabanelor din Carpați, a lansat pe facebook un apel la bun-simț și conștientizare a importanței acestor locuri de adăpost.
Nu este sezon în care să nu reabiliteze refugiile montane pentru ca la câteva luni distanță să le găsească într-o stare deplorabilă, murdare și cu o serie de lucruri furate. De data aceasta, omul a prezentat ceea ce a găsit la refugiul din Șaua Strunga, din Bucegi. Au reparat ce-au stricat alții, însă nu pot face la nesfârșit curățenie după mizeriile făcute de oameni.
Nesimțirea găsește poteca și spre înălțimi
„Marți și miercuri, două zile lungi și grele de voluntariat, cu temperaturi scăzute, pentru a pregăti de iarnă refugiul turistic din Șaua Strunga, munții Bucegi, 1893 m altitudine.
Din 2016 ne ocupăm dezinteresat și voluntar de buna funcționare a acestui adăpost montan. Siguranța drumeților este foarte importantă pentru noi, motiv pentru care ne place să credem că cei care au poposit aici, s-au simțit bine și în siguranță.
Am montat un nou încărcător pentru telefon deoarece cel vechi a fost «luat», am ajustat puțin ușile ca să se închidă, am montat lambriu peste căpriorii de la streașina din partea de sus a refugiului pentru a bloca zăpada să nu mai pătrundă în refugiu, am vopsit ușa metalică, balustrada și lambriul de la streașină, am înlocuit scândurile rupte de la prispă și am adăugat coli de hârtie la caietul drumețului.
Am constatat că pușculița refugiului a fost din nou spartă. De la montarea ei, în 2017, am ridicat din aceasta, o singură dată, suma de 130 lei. Banii au fost folosiți pentru achiziționarea de becuri de 12 V cu dulie E40, dulii, siguranțe, saci de gunoi și alte consumabile, după ce turiștii ne-au informat că nu mai funcționa lumina electrică. La refugiu au fost duse trei becuri. Unul a fost montat, celelalte două au rămas de rezervă în dulăpior. Între timp au dispărut sau au fost schimbate. Pe urmă pușculița a fost spartă în repetate rânduri. Împreună cu colegii mei am luat hotărârea de a renunța la ea. Cine va dori să contribuie în continuare la întreținerea refugiului din Șaua Strunga, o va putea face doar prin transfer bancar sau PayPal.
Tot la «pierderi» trebuie să trecem o icoană primită donație. Nu știu cu ce a deranjat pe cei care au poposit la refugiu. Aceasta a stat cuminte pe peretele dinspre Est, deasupra ferestrei.
Tot la categoria «luat din refugiu» se încadrează și o bucată din sistemul de închidere de la obloane și deja celebra cordelină prin care se ridica oblonul.
Mai avem și o categorie nouă, pe care am numit-o «Lăsat în refugiu».
De această dată am găsit un ibric, o cană și o farfurie de tablă. Toate foarte murdare. Acestea au fost transportate la un tomberon.
Nu lăsați nimic din ce nu vă mai trebuie în refugiu. Nu-l transformați în ghenă de gunoi. Cel mai sănătos lucru pe care îl putem face este să nu lăsăm nimic și să nu luăm nimic de acolo.
În ansamblu, la trei ani de la reabilitarea refugiului turistic din Șaua Strunga, suntem mulțumiți de felul în care acesta a fost păstrat și apreciat în aceeași măsură de către turiști, cât și de către ciobanii de la stânele din apropiere, poate și din cauză că un ochi veghează acest obiectiv”, a scris Constantin în mesajul de pe rețelele de socializare.
Despre implicarea lui Constantin în păstrarea unităților de cazare, cu povești și istorie din Bucegi, puteți citi pe OMUL care transformă Carpații în case primitoare: adună gunoaiele turiștilor și construiește adăposturi montane.
Sursa foto: facebook Om pe Munte
![]()
