Urmare a publicării informațiilor despre incidentul petrecut în magazinul Auchan Ploiești, reprezentanții centrului comercial au trimis un punct de vedere către redacția Observatorulph.ro.
Comunicatul Auchan Ploiești:
“Sâmbătă, 31 august 2019, la ora 15.56, în cadrul unei intervenții tehnice, o parte din tavanul casetat și rama ornamentală realizată din rigips, au cedat și s-au prăbușit parțial pe culoarul situat între zona caselor de marcat Auchan și magazinele din galeria comercială.
Din primele investigații, incidentul are la bază o realizare inadecvată a intervenției tehnice. În mai puțin de 5 minute, reprezentanții magazinului Auchan și ai centrului comercial au acționat pentru împrejmuirea zonei, iar galeria comercială a fost evacuată.
S-a acționat rapid pentru a asigura cele mai bune condiții de siguranță a clienților. În urma apelării serviciului 112, la fața locului au ajuns echipele SMURD și Poliție, care au luat act de incident. O familie aflată în zona afectata s-a speriat și a solicitat asistența SMURD, care însă nu a presupus îngrijiri speciale.
Suntem în contact cu această familie, care ne-a confirmat că este în afara oricărui pericol. La acest moment, pentru a asigura protecția clienților, spațiul comercial este închis și desfășurăm rapid lucrări de reparare a tavanului, pentru a putea relua activitatea normală a centrului comercial, chiar de mâine dimineață (n.r. – duminică dimineața).”





