sâmbătă, ianuarie 31, 2026
AcasăNaționalCine sunt șefii din Poliția Română prinși băuți la volan

Cine sunt șefii din Poliția Română prinși băuți la volan

etilotest_bf8ed.jpg

Doi șefi din Poliția Română au fost prinși băuți la volan vineri seară în București, într-o razie a Brigăzii Rutiere. Celor doi le-a fost suspendat dreptul de a conduce. Unuia dintre ei i-a fost dată amendă contravențională, iar celuilalt urmează să i se întocmească dosar penal.

- Publicitate -

”În seara de 3 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit mai mulți conducători auto. Doi dintre cei opriți în trafic și testați cu privire la consumul de alcool sunt polițiști. Ambilor conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce, față de unul dintre polițiști s-a luat măsura sancționării contravenționale, pe numele celui de-al doilea, care activează în cadrul DGPMB fiind întocmit dosar penal. Cu privire la polițistul din cadrul Sectorului 4 se va declanșa o anchetă disciplinară în cadrul căreia se vor efectua verificări prin structura de control intern”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române.

Cei doi au fost prinși în zona Dudești – Pantelimon. Surse autorizate din poliție au declarat pentru Mediafax că este vorba despre Stan Cristian Ionuţ – chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative și de comisarul șef Drumariu Cornel – şef al Poliţiei Sectorului 4.

sursa: hotnews.ro

- Publicitate -
RELATED ARTICLES

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Most Popular

Recent Comments

Roman satul de voi pe Mesajul viral al SRI de Crăciun
Florin Oprea pe RECOMAND Service Auto Serus
Iubitor de cultura pe Au murit cavalerii aceia tăcuți…
Nicolescu pe De meam urbe…
Nicolescu pe De meam urbe…
Cristina Cojocaru pe Unlock stand up
Irina pe Unlock stand up
Cristina Cojocaru pe Omul care se ruga să fie rău…
Un nemultumit care nu e de acord cu examenul psihologic cu spaga pe Sondaj observatorulph.ro: Din ce motive credeți că se produc frecvent accidente rutiere grave?
Gabriel(colaborator uber de 6 ani) pe Uber este acum în Ploiești – de ce să te bucuri?
Chiar nu mai gândiţi ? pe Cum ar fi, dacă…?
veorica docila pe Cum ar fi, dacă…?
Marian G. ( angajat al sistemului anti grindina) pe Cât de adevărat este mitul că rachetele antigrindină alungă ploaia?