Continuă seria accidentelor grave în care sunt implicate autovehicule de transport persoane. Cauzele sunt mai mereu aceleași: vina șoferilor neatenți sau obosiți și starea precară a mijloacelor de transport.
În cazul de față, din primele cercetări a rezultat că șoferul nu a adaptat viteza, pierzând controlul autocarului, care s-a răsturnat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în urma accidentului în care un autocar s-a răsturnat într-un şanţ, pe DN7, în localitatea Tărătăşti, un om a rămas încarcerat, iar alţi 32 au fost răniţi şi au fost transportaţi la spitalele din Ilia, Deva, Orăştie şi Hunedoara.
Autocarul venea din Spania şi se îndrepta din direcţia Arad spre Deva.
Poliţiştii au declarat că accidentul este posibil să fi avut loc pe fondul oboselii, iar cauza probabilă este neadaptarea vitezei în curbă la stânga pe carosabil umed.
foto mediafax


